Val de caniculă în Europa. Vor fi 40 de grade Celsius în Spania, Franța și Italia

Written by on 23/06/2019

Aveți programat concediul, săptămâna viitoare, în Italia, Franța sau Spania? luați în calcul faptul că aceste țări vor fi lovite de un val de aer fierbinte din Africa de Nord!

Temperaturile vor fi cuprinse între 35 şi 40 de grade Celsius în Franţa şi Italia, atrag atenția meteorologii, iar în regiunile nordice ale Spaniei va fi și mai rău!

Valorile ar putea chiar să depăşească pragul de 40 de grade Celsius.

În Madrid, Paris, Frankfurt sau Berlin, temperaturile vor fi de peste 32 de grade, mai multe zile consecutive.

„Cu toate că va fi de scurtă durată, acest val de caniculă se va face remarcat prin intensitatea sa”, spun specialiștii.

Aceste temperaturi afectează în principal copiii şi persoanele în vârstă, dar și cei care suferă de boli cronice.

Meteorologii au avertizat, la începutul acestei luni, că valurile de căldură vor deveni un fenomen obişnuit vara aceasta în Europa.

De altfel, 2018 a fost unul dintre cei mai călduroşi trei ani din istoria înregistrărilor meteo din Europa, potrivit Agenţiei Europene pentru Mediu.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist